Traian Băsescu, candidat la preşedinţie – program electoral

Traian Băsescu, candidat din partea PD-L pentru alegerile prezidenţiale de la 22 noiembrie 2009, propune un program electoral desfăşurat pe 7 linii strategice ale viziunii sale privind viitorul României.
1. Încredere şi valori comune
Vreau să asigur dialogul, împărtăşirea de valori şi idealuri precum şi construirea încrederii!
Este nevoie de mai multă încredere în noi înşine precum şi între noi. Criza economică ne-a aratat că însăşi România, în ansamblul ei, are acum nevoie de încredere din partea investitorilor străini. Am avut un mandat dificil dar, de multe ori, am acţionat pe plan intern sau extern pentru a armoniza poziţii care iniţial păreau ireconciliabile. Construirea încrederii este un proces dificil care presupune dialog între indivizi sau între comunităţi şi identificarea de valori comune.
Consider că între valorile care astăzi sunt esenţiale pentru a construi încrederea se numără dragostea de ţară, libertatea individului, cea religioasă şi de cea exprimare, demnitatea persoanei, solidaritatea, echitatea, binele comun şi justiţia socială.
A venit timpul să sprijinim întărirea spiritului de apartenenţă la comunitate – locală, etnică, confesională, profesională etc. Prin dimensiunea identitară a valorilor şi prin aplicarea lor concretă se definesc identităţi, se pot coagula interese şi contura obiective şi acţiuni comune prin care sunt puse în practică principii fundamentale ale dinamicii comunităţilor, dintre care consider că, astăzi, pentru România, sunt importante: diversitatea culturală, egalitatea de şanse, responsabilitatea socială şi transparenţa. Subliniez de asemenea subsidiaritatea – principiul prin a cărui aplicare apropiem decizia de cetăţean.

2. Consolidarea clasei de mijloc

Vreau o clasă mijlocie mai puternică, mai multă democraţie şi instituţii adecvate ale statului!

Astăzi, veniturile sunt într-o mare măsură încă distribuite neechitabil. Persistă inegalităţi semnificative. Societatea este încă polarizată. La un capăt cei puţini şi foarte bogaţi iar la celălalt cei încă mulţi şi săraci. Este nevoie să creştem veniturile mai mici şi să reducem sărăcia.
Clasa mijlocie trebuie să devină puternică şi reprezentativă pentru România. Baza acesteia trebuie să fie comunităţile de salariaţi şi de mici întreprinzători. Veniturile acestor categorii trebuie să fie mai apropiate. Clasa mijlocie trebuie să crească numeric iar vocea ei în societate de asemenea trebuie să crească. Aceasta înseamnă o profundă schimbare în structura de intrerese şi socială a ţării şi o modernizare a instituţiilor statului. Consider că societatea românească în viitor se va caracteriza printr-o o implicare sporită a cetăţeanului în asumarea problemelor publice, pe fundalul unei coagulări a intereselor clasei mijlocii, care va deveni tot mai reprezentativă pentru întreaga societate. Ca urmare, aceasta va fi interesată în creşterea vocii sale publice în contextul consolidării democraţiei printr-o mai bună funcţionare a instituţiilor statului, ceea ce va avea ca principal efect imediat creşterea eficienţei în formularea şi aplicarea de politici publice – de la siguranţa cetăţeanului şi protecţia consumatorului până la conservarea patrimoniului şi politica de impozite şi taxe .

Iată de ce militez pentru un sistem politic în care consolidarea democraţiei să fie un proces continuu, pentru reforma justiţiei, inclusiv pentru simplificarea legislaţiei, pentru modificarea Constituţie, pentru un Parlament unicameral, mai puternic şi mai transparent, precum şi pentru o reformă profundă şi rapidă a administraţiei publice, care să fie focalizată pe descentralizare şi pe reducerea aparatului birocratic al statului care astăzi este supradimensionat.

Pe acest fundal, pentru a stimula implicarea socială, în general, inclusiv prin întoarcerea către societate a unei părţi din veniturile personale, voi sprijini comportamentul filantropic – atât cel organizat de culte, cât şi cel al întreprinzătorilor de succes sau al altor persoane – care este expresia unor noi comportamente din societatea românească, complementare politicilor publice.

3. Solidaritate pentru cei aflaţi în nevoi

Vreau solidaritate mai mare cu cei aflaţi în nevoie şi cu generaţiile următoare!

Chiar dacă vom reduce substanţial sărăcia, o parte dintre noi tot vor avea nevoie de sprijinul celorlalţi.

În România există 11 milioane de asistaţi în mod direct sau indirect. Singurul mod în care putem realiza echilibrul între resursele bugetare şi ordinea socială este să focalizăm mai bine ajutorul social, astfel încât să beneficieze de acesta cei care au cu adevărat nevoie de el. În acest sens, susţin elaborarea unui Cod al Asistenţei Sociale, care să facă ordine în cele peste 200 drepturi de asistenţă socială actuale, reglementate prin peste 170 de acte normative. O atenţie specială trebuie acordată atât grupurilor cu risc ridicat de excluziune socială: rromii, copiii, persoanele cu dizabilităţi, cât şi celor mai sărace regiuni şi pungilor de sărăcie din unele oraşe, în special mici şi monoindustriale.

Pe fundalul previziunilor referitoare la înrăutăţirea situaţiei demografice a ţării încă din deceniul care urmează, eu susţin necesitatea aplicării unor politici pe termen lung şi foarte lung care să limiteze fenomenele de îmbătrânire şi de scădere a populaţiei. În acest sens, sunt necesare măsuri de stimulare a creşterii natalităţii prin acordarea de stimulente fiscale şi dezvoltarea serviciilor pentru mamă şi copil, precum şi adoptarea unor politici coerente cu privire la migraţie.

Totodată, consider că este necesar încă de pe acum să manifestăm solidaritate cu generaţiile următoarelor decenii. În acest scop, în mod deosebit, trebuie asigurată sustenabilitatea sistemelor de pensii – dat fiind faptul că se vor înregistra şi o reducere a populaţiei ţării şi o creştere a dependenţei celor în vîrstă faţă de cei mai tineri şi activi. Este motivul pentru care susţin atât pensia minimă, acordată din acest an, cât şi necesitatea unei legi unice a pensiilor, care să ducă la dispaiţia pensiilor speciale prin aplicare principiului contributivităţii, corelarea punctului de pensie cu creşterea preţurilor şi combaterea pensionărilor frauduloase.

4. Eficienţă în economie

Vreau mai multă eficienţă, mai multă stabilitate şi predictibilitate în economie!

Alături de un stat mai eficient este nevoie şi de o utilizare mai eficientă a resurselor, precum şi de manifestarea mai amplă a spiritului întreprinzător. Aderarea la Uniunea Europeană şi criza economică mondială ne-au arătat că trebuie să mărim efortul pentru a avea mai multă concurenţă şi pieţe funcţionale în condiţiile în care nu neglijăm rolul reglementării, precum şi pentru un mediu de afaceri mai predictibil şi mai stabil.

Educaţia este cel mai important motor al creşterii eficienţei utilizării factorului uman. Aplicarea mecanismelor de descentralizare, eficientizare şi stimulare a concurenţei în educaţie, prevăzute în noua lege a sistemului naţional de învăţământ, va duce la creşterea calităţii acestuia şi la o mai bună adaptare a pregătirii tinerilor absolvenţi la nevoile pieţei muncii din România.

România trebuie, de urgenţă, să-şi îmbunătăţească instrumentele de planificare a dezvoltării pe termen scurt, mediu şi lung. Pe acest fundal, trebuie să dăm atenţie asigurării pre-condiţiilor pentru creştere şi dezvoltare economică, respectiv politicilor de control al inflaţiei şi de asigurare a echilibrului macroeconomic, precum şi celor de securitate şi de apărare.

În contextul crizei economice şi al angajamentelor României faţă de UE şi organizaţii financiare internaţionale, sunt urgente măsuri pentru restructurarea cheltuielilor publice şi stabilirea unui cadru de cheltuială pe termen mediu, adoptarea unei metodologii de planificare şi execuţie bugetară multianuală, întărirea finanţelor publice pe termen mediu şi lung precum şi revederea regulilor de ajutor de stat. Neîndeplinirea acestor obiective pune în pericol însăşi îndeplinirea obiectivului de aderare a României, la orizontul anului 2014, la moneda euro, care este un obiectiv major al economiei româneşti asupra căruia am obţinut deja consens politic.

5. Mai multă competitivitate

Vreau mai multă competitivitate!

Suntem o ţară a cărei dezvoltare depinde în mod esenţial de creşterea exporturilor. Întreprinderea din România trebuie să fie, deci, mult mai competitivă. Înseamnă, în principal, a aplica mai repede prevederile Strategiei Lisabona stabilită la nivelul întregii Uniuni Europene. Înseamnă a sprijini întreprinderea să aibă acces mai uşor la o nouă cultură a calităţii, la mai multă inovare şi servicii de învăţare – în special pentru IMM-uri-la o piaţă a muncii cu mai multă flexibilitate şi securitate, precum şi la un mediu de afaceri cu mai puţine bariere administrative.

Astăzi, lipsa infrastructurilor de transport a devenit o frână în calea creşterii competitivităţii firmelor din România. Ca urmare, consider că este necesar să dăm atenţie urgentă şi pe termen lung construcţiei de infrastructuri de transport – în mod deosebit autostrăzilor. Trebuie să ne pregătim, de urgenţă, pentru a utiliza potenţialul de transport pe apă pe traseul Dunăre – Main – Rin, urmărind să realizăm o legatură transeuropeană eficientă între Marea Neagră şi Marea Nordului, între porturile Constanţa şi Rotterdam.

În cazul României, o condiţie esenţială a creşterii competitivităţii este reducerea accentuată a costurilor energetice. Reducerea costurilor energetice trebuie realizată în condiţiile în care pieţele sunt funcţionale – inclusiv, cele regionale – în acord cu reglementările şi politicile energetice ale UE şi în care se introduc noi tehnologii, se aplică politici coerente de ajutor social şi se dezvoltă o politică energetică naţională bazată pe creşterea ofertei de energie nucleară şi de energie regenerabilă, pe protecţia mediului înconjurător şi pe utilizarea raţională a resurselor naturale precum şi pe dezvoltarea potenţialului de cooperare la Marea Neagră în diverse domenii, cu deosebire cel energetic.

În contextul celor de mai sus, politica externă trebuie să devină tot mai mult un instrument major de promovare în primul rând a intereselor economice ale Romaniei, pe plan mondial – ţinând seama de ansamblul priorităţilor de politică externă a României, între care un rol deosebit îl au consolidarea parteneriatelor cu SUA şi Franţa. În mod deosebit, în acord cu politica de vecinătate a Uniunii Europene, trebuie să avem un rol activ în zona Mării Negre şi, mai ales, să utilizăm acest instrument în scopul de a sprijini aspiraţiile la aderare la UE din Republica Moldova.

6. Beneficii de la UE

Vreau ca cetăţenii să beneficieze mai mult aici, în ţară, de pe urma aderării României la Uniunea Europeană!

Ne propunem ca România să intre în anul 2011 în spaţiul Schengen. Vrem ca românii să circule liber în toată Europa. Dar, urmare a faptului că mulţi români preferă astăzi să lucreze în alte ţări ale UE, ţara pierde pentru că aceşti oameni nu sunt utilizaţi aici, acasă. Uitându-ne în urmă, vedem că mai bine de 10 ani s-a greşit în strategia de pregătire a României pentru a adera la Uniunea Europeană. S-a pus accent pe aderare în sine, pe simpla îndeplinire la nivel minimal a unor prevederi legislative europene. Ar fi fost, însă, mult mai bine dacă am fi pus accent pe pregătirea noastră pentru a fi capabili să beneficiem mai eficient după aderare de oportunităţile pe care le oferă calitatea de Stat Membru al UE. Aceasta este adevărata şi trista explicaţie a faptului că avem o atât de redusă capacitate de absorbţie a fondurilor UE care au fost alocate României. În consecinţă, vreau ca în noul meu mandat să ne pregătim bine pentru a utiliza eficient fondurile pe care Uniunea Europeană le va aloca României în perioada 2014-2020!

7. Modernizarea agriculturii şi a satului

Vreau fermieri mai bogaţi şi sate urbanizate!

Principala rezervă de eficienţă a României se află în agricultură. Avem condiţii naturale excelente pentru agricultură. Dar, aici, în agricultură, muncesc încă prea mulţi oameni – aproape 30% din populaţia ocupată a ţării – iar randamentele la hectar şi productivitatea muncii sunt prea mici.

România are, deci, nevoie de politici coerente de reducere accelerată a populaţiei ocupate în agricultură. Consider că este posibil ca în 10-15 ani să mai avem în agricultură doar cel mult de 8-10% din populaţia ocupată! Atingerea acestui obiectiv presupune modificarea în mod fundamental a conţinutului muncii din agricultură – pe baza introducerii de noi tehnologii – precum şi a diversifica, în mod semnificativ, activităţile din zonele rurale în scopul de a absorbi pe plan local mâna de lucru ce va pleca din agricultură ca urmare a creşterii productivităţii muncii în acest sector. În consecinţă, este nevoie de un efort uriaş, inclusiv bugetar, în domeniul educaţiei – în special în învăţămîntul pre-universitar – precum şi în cel al creării de locuri de muncă în noi întreprinderi mici şi mijlocii, înfiinţate în mediul rural şi cu preponderenţă în sectorul industriei alimentare şi al agroturismului.

În paralel, este necesar un mare efort de urbanizare a satelor – în care, în prezent, trăieşte 45% din populaţia ţării. Totodată, în contextul descentralizării, dezvoltarea rurală trebuie mai bine corelată cu dezvoltare locală şi regională. Consider că numai în acest fel, se poate asigura accesul locuitorilor de la sate la servicii care, azi, în general, sunt oferite la un nivel calitativ înalt doar la oraş (educaţie, sănătate, cultură, servicii financiar-bancare şi multe altele).

Aceasta este singura soluţie viabilă de dezvoltare prin care putem stopa supraaglomerarea urbană. Traiul mai bun al tuturor locuitorilor României nu înseamnă să locuim toţi în Bucureşti sau în câteva oraşe, ci să asigurăm în toate localităţile servicii comparabile cu cele de la oraş. Practic, aşa vom asigura şanse egale pentru toţi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *