Marius Lazăr şi-a depus mandatul

Preşedintele organizaţiei PSD Arad, Marius Lazăr, a anunţat într-o conferinţă de presă, organizată astăzi, că şi-a depus mandatul în faţa colegilor săi: “Îmi asum responsabilitatea acestui an în care am încercat să fac tot posibilul ca să demonstrez că acest partid este cel mai competent pentru o ţară ca România.  Am realizat foarte multe în acest an. Nu contest faptul că puteam face şi mai multe, însă dacă am fi avut o altă strategie poate puteam aduce şi mai multe voturi de încredere partidului pe care îl susţin. Acum este momentul să îmi depun mandatul în faţa colegilor mei”, a precizat Marius Lazăr.
În legătură cu guvernul nou format Boc IV, Marius Lazăr este total împotrivă. Acesta crede că atât Boc cât şi Băsescu vreau să transforme România într-una portocalie:” Nu cred în guvernul Boc dar nici în Traian Băsescu. Preşedintele reales are un proiect totalitar şi nu-şi poate depăşi această condiţie. Obiectivele dânsului sunt de a vopsi toate instituţiile statului în portocaliu. Cred că se îndreptă către un nou partid de stat”, a mai declarat Lazăr.
Cu toate că Mircea Geoană nu a luat suficiente voturi pentru a deveni preşedintele României, PSD susţine că, chiar dacă a investit destul de mult în Mircea Geoană, nu vor face greşeala să îşi risipească investiţia făcută. Marius Lazăr consideră că partidul său dispune de suficientă maturitate ca să îşi dea seama că investiţiile în lider nu pot fi risipite uşor.
Referitor la ceremonia de la Arad, organizată cu ocazia comemorării faptelor petrecute pe 22 decembrie 1989, liderul PSD Arad a declarat că este o lipsă de bun simţ al primarului că nu a fost prezent la manifestare:” Cred că primarul a demonstrat ce fel de om este şi cât de mult înseamnă faptele eroilor de la revoluţie pentru dânsul. Este o lipsă de bun simţ al primarului Falcă că nu a fost prezent la ceremonie. Cât despre prefect, mi se pare penibilă situaţia şi modul lui de a se prezenta în faţa celor care au venit să rememoreze cele întâmplate la revoluţie. Acesta i-a salutat cu mâinile în buzunar. Aceştia sunt liderii noştri, care prin faptele lor ne demonstrează ce fel de oameni sunt”, a adăugat Lazăr.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *