Familia Columbeanu, reunită la psiholog

Monica, Irinel şi Irina au stat ieri trei ore împreună. Zi importantă pentru soţii Columbeanu. Timp de trei ore, Monica şi Irinel s-au întâlnit faţă în faţă, împreună cu micuţa Irina, la Centrul pentru Protecţia Copilului din Voluntari. Întâlnirea s-a desfăşurat în faţa a doi psihologi. Programată la ora 13.30, întâlnirea a început cu jumătate de oră mai târziu întrucât omul de afaceri şi micuţa Irina au întârziat. Îmbrăcată într-un pardesiu roşu, cu o jucărie de pluş în braţe, dar şi cu ochelari de soare, Irinuca a zâmbit fotoreporterilor atunci când a fost luată în braţe de tatăl ei, mai ceva ca un fotomodel.
Moni, conştiincioasă, şi-a făcut apariţia, la fel ca şi data trecută, cu aproape o oră mai devreme.

Şi de această dată, soţia miliardarului a venit cu multe jucării, o păpuşică cu părul blond dar şi un balon pe care scria „I love you” („Te iubesc”). Tânăra nu a scos nici un cuvânt, a intrat în clădire şi a aşteptat cuminte fetiţa în camera în care a avut loc ancheta. Întâlnirea a fost extrem de emoţionantă.

Surse din cadrul centrului ne-au spus că, Irina s-a bucurat când a revăzut-o pe Monica şi, mai ales, de cadourile primite.

În jurul orei 17.00, Irinel a ieşit din sediu cu Irina în braţe. Fetiţa se juca amuzată cu balonul primit de la mami. S-au urcat în maşină şi au plecat spre casă.

Monica a plecat 20 de minute mai târziu. După întâlnirea de ieri, cea de-a treia, specialiştii de la Protecţia Copilului trebuie să întocmească un raport. Concluziile lor vor ajunge pe masa anchetatorilor, după ce Irinel a cerut decăderea din drepturile părinteşti a lui Moni, pe motiv că îşi bătea fiica.

Ramona îl dă în judecată pe Iri!
Enervată la culme că a catalogat-o drept prostituată şi femeie de moravuri uşoare, Ramona îl dă în judecată pe Irinel: „Da, este adevărat, va depune plângere împotriva lui zilele acestea, trebuie doar să o formulăm. Ramona nu-i va cere daune materiale, că noi nu facem ţigănii dintr-astea. Comportamentul lui Irinel este ciudat”, ne-a declarat Tripona Murgu, avocata Monicăi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *