Traian Băsescu: Sub conducerea mea, statul a combătut manifestările antisemite şi xenofobe

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat, marţi, în mesajul său cu prilejul comemorării a 70 de ani de la Pogromul de la Iaşi, că sub conducerea sa statul a combătut în mod constant manifestările antisemite şi xenofobe.

“Societatea românească nu mai este una la răscruce. România este o ţară europeană şi îşi asumă toate obligaţiile care derivă din acest statut. Din anul 2005, unul dintre obiectivele mele majore a fost acela de a dezvolta sentimentul responsabilităţii, atât prin acceptarea vinii pentru greşelile din trecut, cât şi prin garantarea faptului că în România, niciodată ura nu va mai fi o politica de stat. Sub conducerea mea statul a combătut în mod constant manifestările antisemite şi xenofobe. În ultimii ani ne-am străduit ca în şcolile şi universităţile din România subiectul Holocaustului să fie predat, să fie discutat şi înţeles, să fie prezent. 
Tânăra generaţie reprezintă viitorul acestei ţări”, se arată în mesajul preşedintelui, citit marţi, la Iaşi, de către consilierul prezidenţial Iulian Fota. 
Preşedintele Băsescu a subliniat că a reuşit acest lucru cu sprijinul unor instituţii precum Memorialul Yad Vashem de la Ierusalim sau Muzeul Holocaustului de la Washington. El a afirmat că atât ca oameni politici responsabili, cât şi ca cetăţeni ai României şi ai Europei, avem datoria de a nu mai lăsa niciodată antisemitismul şi xenofobia să distrugă vieţi, destine sau ţări. 
“Avem în România o zi de comemorare a Holocaustului, 9 octombrie, avem Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România ‘Elie Wiesel’, avem manuale despre istoria evreilor sau programe de cercetare ştiinţifică. În data de 8 octombrie 2009, ca urmare a recomandărilor Comisiei internaţionale pentru studierea Holocaustului din România şi a sprijinului dat de către Guvernul României, am inaugurat, la Bucureşti, Memorialul Holocaustului. 
Ne-am asumat astfel datoria de a transmite generaţiilor viitoare atât adevărul despre trecut, cât şi responsabilităţile pentru viitor. Împreună trebuie să garantăm că astfel de atrocităţi nu se vor mai petrece niciodată pe teritoriul ţării noastre”, a mai spus şeful statului. 
El a menţionat că Pogromul de la Iaşi, din 27 – 29 iunie 1941, reprezintă una dintre cele mai tragice pagini din istoria evreilor din România, adăugând că pentru faptele respective nimeni, niciodată – individ sau autoritate – nu va putea găsi vreo justificare sau vreo scuză. 
“Pogromul de la Iaşi, ca şi tragedia Holocaustului în ansamblul său, reprezintă un capitol cutremurător al istoriei României punându-ne pe toţi în faţa nevoii de a ne asuma responsabilitatea pentru gravele erori din trecut. Avem datoria de a ne aduce aminte de suferinţa concetăţenilor noştrii, evrei sau romi, de sacrificiul lor, cinstindu-le memoria. 
Comemorarea celor care au pierit în condiţii atât de tragice este expresia responsabilităţii şi maturităţii noastre”, se mai arată în mesjaul preşedintelui. AGERPRES 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *