Lady Gaga, marea favorită la MTV Europe Music Awards

Noua senzaţie pop Lady Gaga este marea favorită pentru viitoarea ediţie a premiilor MTV Europe Music (EMA), după ce a fost nominalizată la şase categorii, conform starpulse.com.

Lady Gaga o are ca principală contracandidată pe Katy Perry la patru din cele 6 categorii la care a fost nominalizată. Favoritul din rândul artiştilor este Bruno Mars care a primit şi el patru nominalizări la categoriile “Best New Act”, “Best Male”, “Best Song” şi “Best Push”. 
Gaga va trebui să se măsoare şi cu formaţii rock la categoria “Best Live act” unde au mai fost nominalizaţi cei de la Foo Fighters, Red Hot Chili Peppers şi Coldplay, precum şi Katy Perry. 
La categoria Best Female, Lady Gaga le va înfrunta pe Adele, Beyonce, Jennifer Lopez şi, din nou, Katy Perry, în timp ce la categoria “Best Male” bătălia se va da între Bruno Mars, David Guetta, Eminem, Justin Bieber şi Kanye West. 
La prestigioasa categorie rezervată celor mai bune videoclipuri lupta se va da între Adele cu “Rolling in the Deep”, Beastie Boys cu “Make Some Noise”, Lady Gaga cu “Born This Way”, Beyonce cu “Run the World” şi Justice cu “Civilization”. 
Câştigătorii vor fi anunţaţi la 6 noiembrie, în cadrul unei ceremonii organizate la Belfast, în Irlanda de Nord.AGERPRES

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *