Istoria trăită în tranşeele războiului

Pentru prima dată i-am ascultata pe ei, pe veterani, în anii copilăriei, atunci când în lungile nopţi ale iernii se adunau să-şi “toarcă” amintirile la gura sobei. Trăiam alături de ei în tranşeele pline cu apă, şobolani şi mizerie sau făceam maşuri istovitoare printr-o câmpie nesfârşită, sub soarele dogoritor al verii, dar mai ales simţeam frigul iernilor ruseşti. Cel mai des pomeniţi erau camarazii de arme, morţi sau dispăruţi, comandanţii cei răi şi cei buni, faptele de omenie şi solidaritate. Până şi inamicul devenea mai bun şi natura se îmblânzea în faţa dorinţei nestăvilite de viaţă a supravieţuitorilor. Era fascinant să-i asculţi şi stăteam tăcut şi nemişcat, uitând de somn, de lecţiile pentru şcoală, de foame şi sete. Mi-au rămas în minte toate poveştile şi am revenit mereu în lungul timpului la veterani cu dorinţa de a afla cât mai multe, de a-mi completa cunoştinţele culese din cartea de istorie, cu mărturii orale despre evenimentele cumplite la care a participat generaţia părinţilor şi moşilor noştri pe câmpurile de bătaie ale celui de al Doilea Război Mondial.
    Am stat de vorbă cu mai bine de 40 de veterani, de acum oameni de o vârstă venerabilă, dar pentru care evenimentele petrecute în urmă cu 70 de ani parcă s-au întâmplat chiar ieri. Memoria a păstrat extraordinar de bine fapte şi întâmplări care i-au marcat pe viaţă şi au fost foarte bucuroşi că iată, cineva, se interesează de cei ce au trăit pe viu istoria. Pentru prima dată am înregistrat o astfel de mărturie, cu gândul că ar putea fi publicată cândva, spre aducere aminte, într-o însorită şi geroasă zi de decembrie a anului 2007. Eram în Cintei, un sat din apropierea Chişineu-Crişului şi îl ascultam cu totul captivat de farmecul poveştii pe Florea Zdrendea, a “Puşulicului”, veteranul care s-a întors de la Stalingrad fără o parte din mâna stângă. Era un povestitor înnăscut, cum rar am întâlnit, cu mare putere de sugestie, îşi amintea cele mai mici amănunte, reproducând cu fidelitate dialogurile avute cu camarazii şi comandanţii. El pur şi simplu retrăia întâmplările prin care a trecut în urmă cu peste 60 de ani.
    Îmi amintesc apoi de baci Gheorghe Cociuba din Târnova, un om hâtru, un adevărat Ion Creangă, cu mintea atât de limpede şi bucuros de oaspeţi, apoi de Dumitru Şeran care a supravieţuit ca prin miracol în luptele pentru Arad, de Ilie Gaiţă, luptătorul din Caucaz, din stepa Kalmâkă, ajuns prizonier în Crimeea, evadat din lagăr şi iarăşi prins de ruşi şi de toţi ceilalţi care merită tot respectul nostru.
    Toţi au fost chemaţi: “Din câmp, de acasă, de la plug”, atunci când Ion Antonescu, conducătorul statului, a dat, în 22 iunie 1944, celebrul ordin către armată: “Ostaşi, vă ordon treceţi Prutul, sdrobiţi vrăjmaşul din răsărit şi miază-noapte, desrobiţi din jugul roşu al bolşevismului pe fraţii noştri cotropiţi. Reîmpliniţi în trupul ţării glia străbună a Basarabilor şi codrii voievodali ai Bucovinei, ogoarele şi plaiurile voastre”.  Şi au ajuns ostaşii români până la Cotul Donului şiîn Caucaz pentru ca apoi să facă drumul întoarcerii şi să ajungă spre vest până la Viena, Brâno şi Tatra.
    În ceea ce ne priveşte ne-am propus să aducem în faţa cititorului fapte şi întâmplări adevărate, de la oameni adevăraţi, pentru că veteranii sunt printre puţinii care merită recunoştiinţa noastră. Am pus relatările lor în contextul general al războiului pentru a ne da seama că ei, cu sau fără voia lor, au participat la cel mai important eveniment istoric al secolului XX, eveniment care a marcat atât de profund viaţa  generaţiilor care au urmat. Vom afla astfel ce înseamnă suferinţa şi solidaritatea, ura şi iubirea, lupta pentru supravieţuire şi sentimentul datoriei împlinite. Toate pentru cei de astăzi care trebuie să ştie că istoria este învăţătorul vieţii.
      

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *