Despre vulgaritate şi prostie sau când politica e doar tupeu şi superficialitate

Sunt politicieni ai Opoziţiei care vor să arate cu orice preţ că, pe lângă lipsa de respect faţă de Parlament şi cetăţenii care i-au trimis acolo, au şi o doză incontestabilă de prostie şi răutate gratuită. Pentru că există reprezentanţi ai USL care încearcă să-şi mascheze chiului nejustificat din Parlament prin diversiuni de cratiţă, fac precizarea că, aşa cum prevede legea, în perioada în care am fost ministru al Turismului şi apoi al Dezvoltării Regionale şi Turismului, nu am primit indemnizaţia de deputat şi multe dintre beneficiile care decurg din această postură.  Am mai spus-o şi în trecut: spre deosebire de aceşti degrabă rumegători de vorbe goale, ale căror atribute definitorii sunt tupeul, superficialitatea şi prostia, eu nu am făcut bani când am ajuns în politică.
Pentru că s-a abordat subiectul prezenţei mele la Camera Deputaţilor din postura de ministru, precizez că am mers la Parlament şi am votat de mult mai multe ori decât cei doi copreşedinţi ai USL, Crin Antonescu şi Victor Ponta, primii chiulangii ai ţării. Faţă de aceste modele de moralitate îndoielnică, eu am înţeles că datoria de parlamentar este să îi reprezint pe cei care m-au trimis acolo, mergând la plen de fiecare dată când activitatea de la minister mi-a permis-o.
Când văd însă câtă ipocrizie se ascunde în spatele vorbelor celor care în aceste zile chiulesc cu nesimţire, îşi încasează banii şi încearcă să-i prostească pe români, nu mă gândesc decât la ce blestem ar fi pentru ţara asta ca oamenii cei mai leneşi, cei mai superficiali, dar care compensează prin tupeu, să ajungă la putere.
P.S. Puteţi citi în articolul, despre chiulurile USL încă dinainte de a intra în grevă parlamentară. Redau câteva fragmente „Liderul PNL Crin Antonescu nu are nicio prezenţă la voturile finale exprimate prin vot electronic în sesiunea septembrie – decembrie 2011, arată studiul IPP privind bilanţul activităţii parlamentare, la Cameră, Viorel Hrebenciuc fiind pe ultimele locuri, cu 3% prezenţă. Documentul arată că în perioada analizată pe ultimele poziţii ale clasamentului general al prezenţei se află deputatul PSD Viorel Hrebenciuc, cu 3% prezenţă la voturile finale, şi deputatul PSD Florian Popa, cu 12% prezenţă. Acesta din urmă a participat doar la două zile de vot electronic în plenul Camerei Deputaţilor, respectiv pe 15 decembrie şi pe 20 decembrie”.
ElenaUdrea.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *