A fi sau a nu fi „şmecher”

Pentru a ne elibera de grijile cotidiene, cei mai mulţi dintre noi alegem să ne relaxăm prin muzică. Aşa am făcut şi eu, în urmă cu câteva zile, când am avut deosebita plăcere de a fi prezentă la concertul interpretului de muzică folk, Ducu Berţi, într-un local modest din centrul Aradului. 
Cu toate că nu apucasem să îmi rezerv o masă, spre surprinderea mea, prea puţină lume era prezentă la eveniment. Majoritatea participantelor erau doamne, cu o vârstă medie de 40 de ani, poate chiar mai mult. În condiţiile acestea, inevitabil, îmi pun nevinovata întrebare: o fi muzica folk „expirată”? În condiţiile în care, dacă orice interpret de muzică, mai mult sau mai puţin lăutărească, ar fi venit într-un alt local, nu mai găseai loc cu vreo trei săptămâni înainte. 

Nu mi se pare o impertinenţă să judec oamenii după genul de muzică pe care o plac. Poate, fără să fim conştienţi, muzica pe care o ascultăm ne reprezintă, prin structură, prin versuri, prin interpreţi, ne identificăm cu ceea ce ne place şi ne dă o stare de relaxare. Nu sunt critic muzical şi nici nu am studiile necesare pentru a critica un gen de muzică sau altul, dar sunt anumiţi interpreţi care promovează, prin muzica lor, violenţa, starea de euforie dobândită în urma consumului anumitor băuturi, sau substanţe, dar şi ideea repetată că, prin săvârşirea anumitor ilegalităţi, ai putea ajunge bogat. Astfel de genuri de muzică sunt destinate persoanelor dintr-un mediu îndoielnic, sau care nu au alt ideal decât bani, femei sau alcool. Aceste „hit-uri” ies pe bandă rulantă, câte 10 pe minut, cu acelaşi ritm, aceeaşi structură, aceleaşi versuri vulgare şi aceiaşi ascultători în extaz. 
În acest mediu, devii „naşpa” dacă nu ai pe tine trei kg de aur, haine mulate, ceas de firmă, telefon de ultimă generaţie şi, neapărat, ochelari de soare noaptea. Unde ne sunt adevăratele melodii din vremurile bune, melodii autohtone, paşnice, care emoţionau prin mesajul lor intens? De ce ne regăsim acum în mesajele violente ale „hit-urilor” de azi? Oare nu mai există nici o cale de întoarcere?
Am convingerea că ne merităm soarta ordinară, că nu alţii, ci noi am ales să trăim aşa, în sărăcie, cu speranţa că într-o zi ne vom îmbogăţi peste noapte, fără să depunem nici un efort, cu convingerea că nu avem ce să facem cu atâtea studii sau diplome, pentru că, dacă eşti „şmecher” eşti cel mai tare. Ne place să ne mişcăm generoasele fese în ritm de muzică şi să aruncăm cu banii peste lăutari, dar nu ne place să mergem la un concert de muzică folk, o muzică paşnică şi serioasă. 
Am neprihănita speranţă că nu totul este pierdut şi, chiar dacă poate tu susţii că nu mai există nicio cale, în adâncul sufletului încă mai crezi că se poate, că într-o minunată zi ne vom trezi cu toţii din abis şi vom evolua, pe ritmuri de muzică, spre o Românie mai bună, mai curată, mai sinceră. Nu este totul pierdut!
Anamaria Marc

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *