UVVG a organizat Conferința Națională de Medicina Muncii

ok medicina muncii (2)Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad și Societatea Română de Medicina Muncii au organizat, în perioada 28-29 mai 2015, în parteneriat cu Consiliul Județean Arad, Primăria Municipiului Arad și Clubul Rotary Cetate Arad, Conferința Națională de Medicina Muncii, cu participare internațională.
Ceremonia de deschidere a avut loc în Sala Ferdinand din cadrul Palatului Administrativ al Primăriei Arad în prezența prof. univ. dr. Aurel Ardelean, președintele Universității de Vest „Vasile Goldiș”, prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul Universității, Prof. Univ. Dr. Eugenia Naghi, deputatul Claudia Boghicevici, Nicolae Ioțcu, președintele CJA, dr. Titus Ududec, președintele Colegiul Medicilor Arad, prof. univ. dr. Liana Moș, decanul Facultății de Medicină, Farmacie și Medicină Dentară a UVVG, Șef lucrări dr. Stelian Morariu, președintele conferinției, Mihaela Vasil, director executiv Casa Județeană de Pensii Arad, peste 150 de medici specialiști de medicina muncii din România, Republica Moldova și Ungaria, studenți și masteranzi.
Invitați de onoare au fost Alexandra Braica și Gabriel Lungu, secretari de stat în cadrul Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale și Persoanelor Vârstnice.
Prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul Universității de Vest „Vasile Goldiș”, a subliniat importanța Conferinței Naționale de Medicina Muncii și a transmis un mesaj de „Bun venit” medicilor de medicina muncii din țară și străinătate.
„De noi ține capacitatea de muncă a celor pe care îi considerăm ca participanți la bunăstarea întregii țări, suntem cei care ne implicăm cel mai mult în menținerea stării de sănătate a forței de muncă. Vă mulțumim pentru această recunoaștere. Lucrările au fost așteptate de noi toți pentru că tema pe care am ales-o pentru această conferinţă este de foarte mare interes”, a precizat prof. univ. dr. Eugenia Naghi, preşedintele Societăţii Române de Medicina Muncii.
Stelian Morariu, șeful Secției clinice de Medicină a Muncii din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, șef de lucrări la UVVG și președintele Conferinţei de Medicina Muncii – 2015, a subliniat: „Am avut onoarea și plăcerea de a găzdui la Arad Conferința Națională de Medicina Muncii, cu participare internațională. Tema aleasă în acest an a fost de natură legislativă, așa cum s-a stabilit în cadrul Congresului de la Târgul Mureș din 2014. Lucrările congresului au fost lămuritoare și au rezultat concluzii pertinente, care să poată fi transformate în inițiative legislative pentru a modifica sau a îmbunătăţi legislația actuală în beneficiul pacienților cu boală profesională și boală legată de profesie”.
„Orașul de pe Mureș a găzduit Conferința Națională de Medicina Muncii, o conferință extrem de importantă în condițiile actuale de evoluție a societății române și a implicării UE într-o serie de reglementări privind această ramură a medicinei. Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” a sprijinit organizarea acestui congres la care au fost invitați aproximativ 150 de specialiști. Sperăm că concluziile acestei conferințe vor limpezi o serie de aspecte juridice în domeniul medicinei muncii”, a declarat prof. univ. dr. Aurel Ardelean, președintele Universităţii de Vest „Vasile Goldiș”.
Biroul de presă al UVVG
Daniel Albu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *