Iohannis îi cheamă luni la Cotroceni pe Cioloș, Isărescu și liderii partidelor pentru a doua rundă de consultări pe Brexit

Președintele Klaus Iohannis i-a invitat luni, începând cu ora 17,00, la Palatul Cotroceni, pe premierul Dacian Cioloș, guvernatorul Băncii Naționale, Mugur Isărescu, și pe liderii partidelor parlamentare, pentru a doua rundă de consultări pe tema situației create în urma referendumului din Regatul Unit al Marii Britanii.

“Așa cum a anunțat încă de la finalul săptămânii trecute, președintele României dorește să îi informeze pe participanții la întâlnire cu privire la concluziile Consiliului European, care a avut loc la Bruxelles, în perioada 28 — 29 iunie. În cadrul consultărilor, președintele Klaus Iohannis va propune înființarea unui grup de lucru, care să evalueze impactul deciziei Marii Britanii asupra țării noastre, să identifice măsurile care se impun în acest context, cât și oportunitățile care pot apărea pentru România în situația creată”, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.

Iohannis a declarat miercuri, la finalul participării la Consiliul European, că este nevoie de un nou proiect de țară post-aderare, iar, în acest sens, intenționează să îi invite la consultări pe guvernatorul Băncii Naționale, Mugur Isărescu, pe premierul Dacian Cioloș, dar și pe liderii partidelor politice.

“Acum este momentul să ne concentrăm și pe ceea ce urmează (la nivel european — n.r.), dar și pe ceea ce urmează în România. Și am spus că este nevoie de un nou proiect de țară post-aderare. Nu s-a realizat în preajma anului 2007, nu s-a realizat nici mai târziu. Sigur, acum ne pregătim să serbăm 10 ani de la aderare și abia acum începem să ne punem problema (…) de elaborare a unei strategii post-aderare”, a spus Iohannis la Bruxelles.

El a adăugat că această strategie va fi influențată și de faptul că Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană.

“În condițiile date, această strategie trebuie să țină cont de ce se întâmplă acum. Este o modificare semnificativă în geometria și în arhitectura Uniunii faptul că Marea Britanie părăsește Uniunea (…), va trebui să găsim modalitățile cele mai bune de abordare a acestei chestiuni”, a susținut Iohannis.

Pe 24 iunie, a avut loc la Palatul Cotroceni o primă rundă de consultări între șeful statului, premierul Cioloș, guvernatorul BNR și liderii partidelor parlamentare, după rezultatele referendumului care a avut loc pe 23 iunie în Marea Britanie, când cei mai mulți britanici au optat pentru Brexit, adică ieșirea țării lor din Uniunea Europeană.

După consultări, Iohannis a spus că România rămâne atașată proiectului european.

“Noi regretăm acest vot, dar, în același timp, vreau să spun foarte clar că respectăm acest vot. UE este un proiect foarte valoros. România a fost de la bun început o țară care a dorit să fie membră în UE, o țară care a susținut puternic ideea europeană. Și, în acest context, vreau să spun, după aceste consultări, foarte clar: România rămâne atașată proiectului european, România este convinsă că UE trebuie să continue, e un proiect bun și trebuie să fim parte din el”, a subliniat șeful statului atunci.

AGERPRES/(AS — autor: Mirela Bărbulescu, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *