NU PRESA, POEZIA E A PATRA PUTERE

Am primit de curând, prin grija doamnei Florica Ranta Cândea, firește, două volume de versuri, pe care, din obicei, dar și de curiozitate, le-am parcurs imediat. Rapid și – recunosc – oarecum în grabă. Sportiv, ar spune unii. Alții ar zice, pe diagonală. Mă refer la DRUMUL  PARFUMAT al profesoarei Geanina Iovănescu și la LACTEEA  CUVINTELOR, volum colectiv care conține creații literare – poezie și proză – ale unor elevi, în principal, eleve, de la Colegiul Național Preparandia Dimitrie Țichindeal Arad.
    Văzând că-n ambele predomină o scriitură pe cât de sensibilă, pe atât de sinceră și de serioasă, mi-am reluat lectura. De această dată, pe-ndelete, ardelenește, dar cu pixul în mână. Oricum, cu interes crescând, cu atenție și cu luare-aminte. Sigur, spațiul restrâns al acestui panseu nu-mi permite o abordare mai aplecată și pe text a celor două apariții editoriale. Totuși, câteva considerente critice se impun, sunt obligatorii și, ca atare, le voi face.
Absolventă a Facultății de Litere, Istorie și Teologie din Timișoara, Geanina Iovănescu pledează în poezia sa pentru o lume a adevărului, concordiei și păcii. A iubirii aproapelui și a binelui creștin. Invită la un carpe diem pe care l-am uitat și care ne lipsește. Prea convinsă că există în fiecare dintre noi un fond sufletesc nobil și bun, iar în lume, în ansamblul ei, o parte plină a paharului, ne propune să profităm de bucuriile vieții. Să le trăim frumos și cu folos. Poetă tânără, în formare, poetă care crede cu tărie în teologia actului poetic, în cumințenia, în puterea și-n terapia cuvântului, Geanina Iovănescu scrie o poezie accesibilă și analizabilă. E un flux interior în poemele sale, unul absolut remarcabil și de remarcat. Au o muzicalitate care oscilează între undă și unduire, asta, cu condiția să-i iertăm unele sincope în materie de ritm și de rimă – capitol la care, și nu o spun cu răutate, mai are de lucrat. Fac această blândă, nevinovată și binevoitoare subliniere pentru că – știut lucru – derogările de la rigorile scrisului sunt strict interzise. Fie-mi îngăduit să adaug și chiar să insist – mai ales că o fac dezinteresat, cu bună-credință și… cu toată dragostea. Ca atare, revin și repet ca-ntr-o recapitulare finală: cine-l ia în brațe pe perdantul repede înainte și se amăgește cu periculosul lasă că merge și așa nu va prinde prea mulți purici în literatură. După părerea mea, și n-am pretenția că spun o noutate, în sala de recepție a Poeziei se intră ca-n Sfânta Sfintelor. Cu pioșenie și-n haine primenite. Cu inima deschisă, cu sufletul curat și la sorocul cuvenit. Ca într-un sanctuar. Da, pentru că adevărata poezie – așa cum am mai spus-o deja – e doldora de reguli, de restricții și privațiuni. Suportă comparație doar cu Legiunea Străină. Iar, cu voia autoarei, încă o dată DA, pentru că Ea, adevărata poezie, e o poveste în care crede și se încrede cititorul. Concluzia? O singură concluzie și mereu aceeași: e greu, dar nu e imposibil să apuci succesul de coarne.
Am crezut dintotdeauna, încă mai cred și voi crede în continuare, că față de tineri trebuie să dăm dovadă de înțelegere, de răbdare și de tact. De deschidere și încurajare. Mai ales, atunci când au preocupări serioase sau ne surprind cu inițiative gen Lacteea cuvintelor – volum apărut sub coordonarea notabilă a aceleiași Geanina Iovănescu. A ei și a colegului său, domnul profesor Tudor Dragomir, ambii în calitate de îndrumători. Impresia generală în urma lecturării cărții e una de confort și de plăcere. Îmi place să cred că poezia/proza acestor minunate domnișoare nu este decât ceea ce va fi. E o poezie cuminte și diafană. Discretă și delicată. Una adecvată vârstei. Vârsta la care apare, prinde contur și se aprinde fiorul dragostei. O dragoste nevinovată și încă nemărturisită. Feciorelnică. Una pe care o mai găsim doar în Baladele și Idilele lui Coșbuc. La care se adaugă de la sine nota lor modernă. E și normal, pentru că, vrem, nu vrem, toți suntem moderni. Mai puțin modernismul. Tonul, tematica și abordarea – fiecare în parte și toate la un loc – întrunesc elementele constitutive ale Poeziei. De altfel, semnatarele volumului, constante și convinse consumatoare de literatură, ne asigură că poezia lor nu este o joacă cu și de-a cuvintele. Au încredere în ele, în muza, în pana și în steaua lor. În fond, de ce n-ar avea? Cât despre talent, n-au nicio îndoială. E ca buruiana. Cu cât îl scormonești mai mult sau îl sapi la rădăcină, reapare mai tonic, mai trainic și mai viguros. Așadar, tot înainte. Nu obișnuiesc, și nu am de gând să le laud nici pe tinerele care și-au pus semnătura pe Lacteea Cuvintelor. Nu, pentru că critica trebuie să fie rece. Rece, dar proteguitoare. Ca o zăpadă nouă, care încălzește pământul. În schimb, le admir, le apreciez și le aplaud. Pe ele și pe îndrumătorii lor. Deopotrivă. Mai mult, cu regretul și cu scuza că nu voi putea să le nominalizez pe toate, așa cum merită și cum mi-aș fi dorit, le recomand să continue. Temeinic și tenace. Chiar dacă drumul va fi greu și îngust, spinos și abrupt, să persevereze. Cât?! Până vor auzi tăcerea glasului ce strigă în Poezie. De ce? Pentru că merită. Și merită pentru că nu Presa,  Poezia e a patra putere în statul de drept.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *