Viziunea social-democraților europeni este soluția la crizele din interiorul Uniunii Europene

Eurodeputatul PSD Victor Boştinaru, vicepreşedintele Grupului S&D pentru politică externă, a comentat discursul Președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker asupra Stării Uniunii Europene, prezentat în această dimineață în Parlamentul European.

Conform eurodeputatului român: „Opțiunile și discursul Președintelui Juncker reprezintă o viziune fundamentală asupra viitorului Uniunii Europene, dar și al României. Atât președintele Klaus Iohannis, cât și partidele românești au promis că vor organiza o astfel de dezbatere, pentru ca atunci când Juncker își va prezenta viziunea sa asupra Stării Uniunii, să avem deja o poziție ca țară, pe care să o susținem și să o apărăm cu toții.

Doar că, în spirit tipic românesc, de la Traian Băsescu încoace, promisiunile au ținut foarte puțin sau au servit mai degrabă polemicii interne. Această pasiune bolnăvicioasă pentru continuarea luptelor politice ne-a împiedicat să ne mai aducem aminte că ar fi trebuit să hotărâm ce vrem de la viitorul Uniunii Europene, înainte să ne plângem de așa-zisul dictat al Bruxelles-ului sau în legătură cu faptul că statele mari și-ar impune mereu poziția.

România a avut această șansă și mai mult decât atât, a fost invitată explicit și implicit, inclusiv de către președintele Jean-Claude Juncker să contribuie la această dezbatere. Numeroasele referințe la țara noastră din discurs și mesajele transmise confirmă acest lucru. Am ratat această șansă! Însă, mai grav decât atât, am acceptat a nu știu câta oară, să fim doar obiectul viitoarelor decizii când aveam șansa istorică de a fi contribuit la viitorul nostru european comun. Nu mă gândesc mai departe de recenta vizită a președintelui Macron la București, unde liderii noștri au discutat orice în afară de subiectul numit viitorul Uniunii Europene, deși președintele Macron este un susținător fervent al Europei cu mai multe viteze, în timp ce președintele României și Guvernul, cel puțin în aparență, s-au declarat împotriva acestui scenariu.

Dacă vom continua pe această linie riscăm să ratăm și Președinția Românească a Consiliului în 2019 și vom rata, probabil, și viitorul Politicii de Coeziune sau negocierile pentru bugetul Uniunii post 2020.

Constatarea amară este că doar cu propoziții scurte și mai degrabă goale de conținut, liderii României nu au cum să facă din țara noastră acum, la apropierea celor 100 de ani de la Marea Unire, un actor important al Uniunii Europene, chiar dacă, de altfel, condițiile externe sunt întrunite. Ironia este însă că avem la Bruxelles un mai bun «român» în persoana lui Jean-Claude Juncker.”   

Totodată, eurodeputatul Victor Boștinaru a intervenit în cadrul dezbaterii de la Strasbourg pentru a sublinia viziunea social-democraților europeni ca soluție la crizele din interiorul Uniunii Europene: „Domnule Președinte Jean-Claude Juncker, vreau să vă mulțumesc astăzi pentru curajul, viziunea și înțelepciunea discursului dumneavoastră, dar mai ales pentru forța de vă opune celor care favorizau mai degrabă divizarea și dublele standarde în proiectul Europei cu mai multe viteze. Vă împărtășesc, în numele delegației române, în numele Grupului meu și în numele țării mele, ideile și viziunea și vă asigurăm de tot sprijinul.

Dacă ne uităm la discursul dumneavoastră sunt de acord că în politica externă, la securitate și apărare, Europa poate fi un jucător serios și important numai dacă suntem uniți, dacă vorbim cu o singură voce și dacă există încredere completă între toți membrii.

Dacă ne uităm la Politica de Coeziune, aceasta este fundamentală pentru punerea în practică a principiului solidarității și al reducerii disparității. De aceea, vă rog să acordați atenție continuării acestui instrument fundamental al Uniunii.

Unitate și solidaritate înseamnă că nu există standarde duble: în cazurile de cooperare consolidată, că Schengen-ul nu poate fi refuzat atunci când sunt îndeplinite condițiile, că Mecanismul de Cooperare și Verificare nu poate continua dacă nu este necesar iar calitatea alimentelor este aceeași pentru toți.”

Intervenția eurodeputatului Victor Boștinaru este disponibilă la acest link: https://youtu.be/341TbCMMKJU

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *