Întrevederea doamnei Prefect Florentina Horgea cu Ambasadorul Canadei, Kevin Hamilton

Prefectul Județului Arad, doamna Florentina Horgea, l-a primit astăzi la Instituția Prefectului pe Excelența Sa Kevin Hamilton, Ambasadorul Canadei în România.

Prezent în  Arad la un eveniment dedicat Acordului Econonomic Comerical și Cuprinzător U.E. – Canada („CETA”), domnul Ambasador i-a comunicat doamnei Prefect intențiile domniei sale cu privire la promovarea măsurilor cuprinse în Acord.

„I-am mulțumit Excelnței Sale pentru vizită, precum și pentru efortul de a prezenta avantajele Acordului la Arad, în cadrul unui eveniment cu acoperire regională. L-am asigurat pe domnul Ambasador de toată deschiderea pentru colaborare, fiind sigură că în virtutea bunelor relații existente între cele două țări schimburile economice și investițiile vor crește. În discuția noastră am amintit  și despre numeroasa comunitate de cetățeni româno-canadieni, printre care se află și un număr important de arădeni, în contextul apropiatei eliminări totale a obligativității obținerii vizei de intrare în Canada pentru cetățenii români”, a declarat Prefectul Județului Arad, doamna Florentina Horgea.  

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *