Pecica, pregătit pentru colectarea selectivă a deşeurilor

Oraşul Pecica, împreună cu localităţile aparţinătoare, Turnu, Sederhat şi Bodrogu Vechi, este repartizat în Zona I – conform modului în care a fost împărţit judeţul Arad, pentru implementarea Proiectului „Sistem de Mangement Integrat al Deşeurilor Solide”.

În urma semnării primului contract de operare între Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deşeurilor Arad şi societatea Retim Ecologic Service SA, cea care a câştigat licitaţia, firma din Timişoara va oferi servicii de salubrizare în zona I, cea mai mare din cele cinci ale judeţului Arad, zonă care include Pecica şi alte 24 Unităţi Administrativ-Teritoriale, printre care Arad, Nădlac, Sântana, Pâncota, Semlac, Iratoşu sau Şiria.

„Retim are ca termen şase luni de la semnarea contractului pentru începere efectivă a colectării selective a deşeurilor, dar noi ne dorim ca la Pecica serviciul de salubrizare să fie preluat de la 1 ianuarie 2018. În perioada următoare vom anunţa toate detaliile despre modul de trecere la noul operator. Sunt convins că Pecica va fi un exemplu pentru tot judeţul şi în acest domeniu, al colectării selective a deşeurilor”, a afirmat Petru Antal, primarul oraşului Pecica.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *