Denia celor 12 Evanghelii în Arhiepiscopia Aradului

În toate bisericile din cuprinsul Arhiepiscopiei Aradului, s-a săvârșit, joi seara, slujba Deniei celor 12 Evanghelii.

Chiriarhul Aradului, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, a săvârșit slujba Deniei celor 12 Evanghelii în Catedrala Arhiepiscopală din Arad, înconjurat fiind de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai Catedralei, în prezența a numeroși credincioși.

La final, Înaltpreasfinţia Sa a ţinut un cuvânt de învăţătură pus sub titlul ,,Calea crucii” și urmarea ei de către credincioși ca o participare la jertfa Mântuitorului, cele 12 Sfinte Evanghelii ale Deniei redând principalele momente ale istorisirii Sfintelor Pătimiri ale Domnului, spre adâncă meditare și rugăciune stăruitoare în vederea propășirii spiritual, mai ales cu prilejul desfășurării acestei săptămâni a Postului Mare, a spus Înaltpreasfinția Sa.

Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, a săvârșit slujba Deniei celor 12 Evanghelii la Mănăstirea Feredeu, Protopopiatul Lipova, împreună cu Părintele stareț Arhim. Ilarion Tăucean și părinții acestei mănăstiri. În cuvântul adresat celor prezenți, Preasfinția Sa a vorbit despre însemnătatea acestor Denii din Săptămâna Mare, cu istorisirile evanghelice și învățătura Bisericii despre jertfa mântuitoare.

Scurtă explicaţie liturgică a Deniei celor 12 Evanghelii

Pericopele evanghelice în număr de 12 ale acestei slujbe alcătuiesc un tablou complet al Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului, culminând cu răstignirea și moartea Sa pe Cruce.

În timpul Antifonului al XV-lea de la Denia celor 12 Evanghelii, în dangătul clopotului, a fost adusă din Sfântul Altar în mijlocul bisericii Sfânta Cruce pe care este pictată răstignirea Mântuitorului Iisus Hristos.

Conform Sinaxarului citit la această slujbă, în Sfânta și Marea zi Vineri se prăznuiesc sfintele și mântuitoarele și înfricoșătoarele Patimi ale Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos: scuipările, lovirile peste față, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oțetul, piroanele, sulița și înainte de toate Crucea și moartea, pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi. Se mai face încă pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută pe cruce de tâlharul recunoscător, care a fost răstignit împreună cu El.

Protos. Dr. Iustin Popovici

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *